Muzica e chestia care-ţi induce cele mai diversificate stări de spirit. Muzica poate fi un instrument de tortură – nu e nimic mai dureros decât un karaoke. Muzica e chestia care dă înteles lucrurilor fără noimă.Muzica e chestia în care se topeşte amărăciunea… câteodată. Muzica e chestia care te face să-ţi spargi capul într-o boxă. Muzica e chestia care te face să te iei de după cap cu cineva, la fel de beat ca tine, şi să cânţi. Muzica îţi arată cam cât de mare e universul. Muzica e chestia în care arde sufletul.  Muzica înnobilează  caracterul. Muzica e una din chestiile care au trecut testul timpului. Muzica e chestia care vorbeşte atunci când cuvintele şi-au pierdut rostul. Muzica e chestia care-ţi dă senzaţia de libertate. Muzica e chesita care accentuează durerea sentimentelor. “Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica” – Emil Cioran.